requiem-lume de jeleu

Lume..lume..lumea mea...
. Ma arunc in ea, apoi ma zmulg, clicoasa treaba....ca un jeleu expirat ce-ti da o diaree mortala.
Lume..lumea cui?Apoi ma redresez, si ma arunc in zbor, orbecaind deasupra unui nor...si-mi vine sa ma opresc, caci tot ce avem sa ne spunem nu mai rimeaza..hi hi...asta e lumea in care poti intelege de ce Venus nu mai are brate:sa nu manance jeleurile expirate, ori sa n-o mai treaca de-un zbor?!
Ah, eu, omul eternelor frane, aici pot.
Uneori ma simt inconjurata de-o feerie ce-mi ascute simturile.....si ma uit tamp la luna ca un genunchi alb si rotund, ce alteori mi se indeasa-n gura, lasandu-ma cu buzele umflate.Si trag cu sete din tigara, perdea efemera intre mine si ea.Intre mine si luna, vreau sa zic, doar ca-mi parea ca rade de mine, si m-am pierdut in amanunte.
Imi fac palmele cupa, si-mi adun gandurile, pe parul tau le las, eterna binecuvantare....nu te feri, ah,de ce simti ca te doare?Sunt putin blasfemice, recunosc...de aceea sar, ma rotesc, ma arunc, zbor si inot in acelasi timp....pentru ca sunt doar om.
Oh, lumea mea e lumea cui? Caut mantia nepasarii, cica e mai bine cu ea pe umeri.....desi mi-e teama.....cum e cand nu mai simti? Intre recunostinta, mila si iubire, care-s diferentele.....voi, cei din lumea voastra....
Aaa, si mi-am mai amintit ceva:ale naibii luminite de craciun, din vitrine carora nu le pasa, ca ale lor lumini bat in tandem cu inima mea...brrrr, sunt un soi de luminite care se sting treptat, pana la bezna, apoi izbucnesc nebune si aritmice.... Hmmm, lumea mea...

la cules de dude

..si-am proptit iubito scara, taman de-o coarda a sufletului tau, ca sa-ti culeg duda zemoasa..
....am ajuns doar pan' la coapsa, si stii?.m-am multumit cu asta, desi-mi statea la un moment dat ca zgarciu-n gat...
..si am tusit o data,iar tu mi-ai ars una dupa ceafa cu-o vorba sloi, ca unui catzel natang, si-ai ras cu pofta, adanc,ba chiar cu voluptate, iar eu ma cufundam in focul revarsat pe spate, orbit, prostit, indragostit..
...hmmmm, in ceatza, in toamna, in nopti si zile inecacioase, ma agatz de duda, o las sa-mi zamuie pre limba-mi ...
...ma adancesc,o crap in doua si o ucid in mine zilnic, duda primordiala stoarsa-n sufletul meu salasluitor nu mai sus de-ombilic...stiu,stiu,tzopai bezmetic si ma tavalesc in ea, pierdut si regasit vremelnic, folosind mainile la cules,doar la cules.
Si-mi urmez calea banala de muncitor-culegator, becisnic in placerile-mi marunte, nespunand nimanui despre sclipirea aurie din privirea-ti sufocanta in intunericul opac ce ma-nconjoara, agatzat, calauzit in tzelul meu de mireasma si stralucirea umeda de fructa.
..ah, iubito, in focul meu nestiut, interior, esti cauza si efectul starilor mele involburate.
De ce sa stii si tu toate aste framantari de culegator?!?

omul de la sensul giratoriu

Stiu iubito, stiu de cand te-am cunoscut ca ai un dram de fatalism in tine, inoculat zilnic, picatura cu picatura de viata.
Stiu ca noi, oamenii de la sens avem nevoie de absolutul prelins, lasat putin cate putin sa se intrevada prin fereastra intredeschisa a sufletului tau. Mai ai si-un dram de zbor, ascuns bland, facut parca uitat (de mine nu!) in spatele cutei nazo-labiale ce-ti impodobeste fata cand si cand intr-un zambet sceptic, putin amar.Si-n privirea incarcata de grijile omenirii, cand indraznesti sa ti-o ridici din pamant.Putin ridicol ce da totusi bine,nush'...(in privirea putin buimaca, fierbinte si surprinsa..mai stii atunci, de ziua ta cand ai intrebat candid musafirii:,,Mai vrea careva gin?"...cu mana astupand gura pacatoasa si ,,vaginul" brusc itit dintre cuvinte..)
Stiu iubito, ma regasesc in hohotul colosal de ras, mort de oboseala sau gafand ireal, tacut sau doar om, insotit de eternele intrebari din betiile scurte ale spiritului tau.
Stiu iubito, dependentza mea, rand pe rand sau deodata, in clipe hotaratoare ce-mi sfasie pieptul scrijelit de cu noapte de unghiile tale lacuite in modele complicate.
Lasa-ma sa-ti citesc in palma, zilnic altceva, ranjind atotstiutor, iar tu, credula, culca-ti capul pe umarul meu ascutit, neprimejdios.Chiar daca, iata, langa buclele tale involburate roshu se odihneste intrusul, un fir lung si blond.
Sunt doar omul de la sens, repezit, grabit, mirat destul de rar de luna ce-mi leagana umbra-n noapte.
Ti-am reparat botina scalciata (zice-se ca femeile-s multumite daca le incalzesti picioarele, desi imi pomenesti prea des de caldura sufleteasca, ma fac ca nu-nteleg visele-ti bondoace.) Sunt intr-adevar cateva lucruri esentiale pe care nu se merita sa le pricep si pace, desi mi se insinueaza cald din ombilic pana-n cerul gurii.
Cand dormi iubito, poate nu stii, iti cresc aripi ciudate, (uneori albe, alteori negre, dar niciodata gri)...iar eu imi indes pumnul in gura, peste acest secret:daca afli, si-ti iei zborul??
Iar eu, omul de la sens, am nevoie de tine, de rasul tau molipsitor, uneori copilaresc, alteori de-a dreptul obscen.De privirea cu picuri aurii si de povestea scrisa saptamanal pe unghii.Sunt dependent de puful alb, sau negru, (niciodata gri) ce-mi populeaza noptile.De tine in ceasca mea de cafea, 2 in 1, si de faptul ca-mi amintesti zilnic ca-s muritor.
Iar eu, in schimb, am sa pastrez secretul aripilor, si am sa-ti incalzesc picioarele noapte de noapte.

ireversibil

Hai incearca sa :
..privesti cum expirul meu te inlantuie in vapori calzi, plutind bezmetic intre doua cuvinte aburite in toamna, si-ncearca sa iei inapoi fiecare fuior scapat fara voie din dorinta de-a trai.....nu-i asa ca-i un proces ireversibil in pieptul ce se ridica si coboara rapid?
.......privesti cum muntii cresteaza vai dansand cu apele rostogolite ireversibil spre poale, mereu doar spre poale, in ireversibile clipe ce schimba lumea.
....intelegi o hotarare darza ce ne scutura lenea in care plutim in tandemul zilnic, tatonand orizontul moale, ireal, scaldat in ceturi ireversibile, plutind dinspre soare apune, niciodata invers :)
...pui palmele pe ochii, apasa si priveste irizatiile rasfrante feeric......e mica ta comoara de sub pleoape, in clipe scurse ireversibil, tacute, modeste, nebagate in seama.
......privesti in gura cascata agonic dupa inspirul salvator al fiecarui minut doritor sa traiasca in mine, in tine.
(Si ma oglindesc in lucrurile si faptele ce ma alcatuiesc banal, ireversibile clipe.Lipita aspru de peretele inghetat al unui cuvant ce-mi arunca in fata soapte in fuioare amestecate indelung, scrashnite si eliberate ireversibil in expirul unor false aureole .)
.....spui de-o suta de ori ca tot ce-i uman trebuie sa fie si reversibil......a doua sansa nu-i un cliseu, desi am o senzatie de deja vu in umbra leganata sub clar de luna, in balansul zambetului imprevizibil obosit si aburit.
Si ma intorc din nou, ca-s reversibila de umana ce-s, la fiorul cald, aproape uitat, ce-mi ridica-n gat caldura simtita in clipele scurse din tine in mine, in rarele rastimpuri cand imi dau voie sa-mi amintesc ca ireversibil e doar timpul, natura,viata si moartea.
In rest..............:)

simplu

..pentru ca sunt un om simplu, draga....ma mai scarpin pe ici-colea atunci cand nu ma stiu privit, ma lupt din ce in ce mai rar cu demonii interiori, masor timpul doar pana la ziua de maine, in secunde fosnitoare ...
Privesc stelele de dupa umerii tai, in imbratisari fugare, si gandurile-mi zboara aiurea, ia-n te uita!Masor timpul in sarutari din ce in ce mai ostenite, in constelatii ce apar sau dispar in noaptea din spatele tau.
In timpul dintre cautarile si regasirile fierbinti.
In dizolvarile ritmice, periodice din bezna molesitoare.
Cand si cand, imi permit luxul de a alege evadarea in lumea tainica.A ta, a lui, a ei, a noastra.Si sa compar, uneori viul din lumea iluziei cu alteori mortul din lumea concretului.
In goana mea teribila dupa iluzii, am uitat sa masor timpul dupa stele, soare, umbra si saruturi...stiu, cateodata alegerile sunt atat de paguboase....o zi de maine se naste luminos din golgota zilei de azi?Lumea se schimba cu faptele noastre?...
.. oameni, oameni mari cu suflet putin ciobit, putin dur, putin frant, dar altfel corespunzator, care sa simta ceea ce spun, nu doar sa alerge dupa iluzii, preferand o eterna si ipotetic minunata zi de maine, calcand in picioare frumusetea si certitudinea unui azi perfect, strunjit rotund de secundele dilatate dintre.
Nimic nu e intamplator, suntem oameni simpli draga, te complici inutil stiu, iti place.Atunci cand te doare adanc te minti ca nu esti, desi stiu ....iti place.
Si-atunci aleg certitudini si timp masurat in rotirea cu scartz a boltei ceresti dintre doua saruturi tandru simtite in cortex.
Si-mi amintesc o vorba din batrani, ca nu 'jeaba a trait buna mea 90 de ani...pentru ca era un om simplu, draga, alegea mereu calea cea dreapta, si slanina si curechiul si..veti vedea indata.....se alegea pe ea.:).
Acum povestea din batrani:
Zice ca a murit nevasta unui tzaran, si era omul nostru necajit nevoie mare. O bocea:,,Au ai murit tu ,dar de ce?Nu ti-a fost bine?N-ai avut slanina-n pod?N-ai avut p.. cu nod?N-ai avut curechi in bute?N-ai avut cu cin' te .....?
Morala este evidenta.:)..cine alearga dupa iluzii, ramane fara ,,slanina" si fara ,,curechi".

condamnati la fericire

Cand ultimul acord se sparge de bolta inalta a cutiutei in care ne place sa ne zidim zilnic, in munca a 4 maini.
Iubesc..iubesc nu tandru, asezat, normal, clar sau solemn.Iubesc asa, cu ras si plans, nebuneste, neinteresant, fara romantism, caraghios, ca un genunchi itzit brusc prin despicatura rasei unei calugarite batrane.
In scrashnet de scaune taraite de podele, final de act, liniste efemera inselatoare.Cum as putea iubi altfel decat dand cu tifla?
(Ca un Fat-Frumos cu cosh in frunte, de sub care steaua se zbate zilnic sa rasara.Ca un Popeye caschetarul, ce-si rumega in coltul buzei ideile, nu pipa.Sau ca Brutus ce se agatza de cutit, infipt mandru in atriile oricui se vrea strapuns, masurand cati decilitri de sange s-au mai scurs...:D.)
Si iar iubesc pret de-o secunda in amurgurile liliachii si-n aerul tare si inmiresmat al noptii careeste.
Cu maini flamande ce mangaie parul valuri potolite de-o parte si de alta a fetzei, ocrotind taine fierbinti.
Cu colturi de gura atarnand in jos, ca doua brazde arate negru, fertil, si ochi intunecati fara nicio sclipire aurie.
Iubesc cifra doi.....si astept parca in fiece minut sa sune impuscatura unei arme cu amortizor, oase zdrobite de prea mult, muschi tescuiti de prea greu.
Ei, iubirea asta.....
Iubesc cifra doi...inseamna ca iubesc dublu, dual, indoit, sau doar injumatatit?:)

critica care ma lasa rece

..desi, daca tot scriu..stiti ce spun psihologii:,,Daca spui ,,da" inseamna ca este ,,nu", si viceversa.:)
La mine este limpede:cand spun ,,da"inseamna ca ,,da, imi pasa, voi tine cont de asta", si cand spun ,,nu, nu ma intereseaza", apoi inseamna ca mi se chiar rupe-n ....alea alea.
Si totusi, sunt luata la purecat, disecat si tratat pe marginea mintii umane femeiesti.Sau as putea lasa doar ,,mintii femeiesti", si sa renunt la ,,umane"?...hmm.Deci, cand sunt luata la ,,cine esti tu, oare?"(mirat,contemplativo-oripilos), atunci mi se rupe, caci sunt ceea ce sunt si sunt asa cum ma vezi.Mai buna de atat nu pot fi, nu atac gratuit, dar ripostez din plin..mda, nu sunt atat de buna incat sa-mi intorc celalalt obraz, oare o fi trist ca n-am mustrari de constiinta apropo de asta?
,,Valoare mea, valoare mea", suna ca-ntr-o manea, ieftina si grea, culmea egoismului canta in mine, nu vreau sa par ceea ce nu-s, stiu, uneori fulgerele globulare-s atat de imprevizibile....

,,ma intreb, (din ce in ce mai rar, bagseama)de ce mi-e impietrit sufletul?...nu-mi plec urechea la rautati, strivesc orice sambure de invidie, ca mama a zis ca e boala grea, nu uit sa multumesc si am iertat de multe ori...dar....poate stiu unde gresesc, si uneori e inutil sa recunosc, dau mana celor care nu-mi iau tot bratul, cu siguranta nu intorc celalalt obraz, ascund ceea ce trebuie ascuns, nu ma mai mira nimic, mint atunci cand trebuie, nu sunt dreapta intotdeauna, recunosc;ce e sufletul?Caldura din el?Iubesc cu discernamant si-mi caut caldura incontinuu(chiar si sub alte cearsafuri), suparare datorita adevarului?Ce-i adevarul?Dar jumatate de adevar cum se numeste?Continui sa ma iubesc pe mine, pentru ca nu stiu daca cel de langa mine o mai face, amintirile frumoase-s departe........."

Cu asta am inceput undeva niste scrieri..iar prietenii stiu de ce.Si cum la mine nimic nu este intamplator, am zis mai sus ceva esential:,,prietenii".Daca nu as avea bun simt in mine, exact atat cat trebuie ca sa supravietuiesc, nu as putea fi constienta de existenta lor.

Cacofonia din titlu este deliberata.

ultimul samaritean

Daca v-ati simtit asa vreodata.....
N-o sa ma linistesc niciodata,cand o sa aveti impresia asta,sa stiti ca atunci sunt tocmai buna de bagata in groapa....incerc la indemnul unei cunostinte sa scriu vesel,luminos,fara oftaturi mitraliate tzaca-tzaca din taste.Si nush' de ce ,nu-mi prea reuseste veselia,se ascunde pudica dupa sunetul sec de tzaca-tzaca.
Toata viata am folosit cuvintele ca pe ceva firesc,curgator,de la sine....acum,ca le vad adunate ca un manunchi de spice,stau si ma intreb:cat de mult definesc ele persoana (personajul)??
Uneori se tanguie infiorator,alteori lovesc cu viteza unghiulara (....:) ..),plutind uleios in mocirla putinelor adevaruri in care ne scufundam cand si cand,noi,persoane sau personaje.
,,Nu am timp>>"..(ba am ,dar nu pentru tine )
,,Nu mai pot" (ba pot,dar nu cum vrei tu )
,,Nu am dispozitie (ba am,dar pentru altceva)
,,Nu am rabdare (da-mi motive,si mi-o cultiv )
....pot continua la infinit.....dar ma iau la tranta cu visele arcuite sub clar de luna,le dau vreo doua strafulgerari de zori de zi crunte pana-si bat calcaiele in fata mea si stau drepti,cu mana la vipusca.....respir ceatza aducatoare de uitare,spiralata,invartejita vrej imprejurul realului banal,sau banalului real,si-mi incep ziua,ultimul samaritean al cuvintelor.

luni

Un nou inceput, serios, clatinat parca in joaca de pale de vant aspru cand si cand, oglindit in cea mai frumoasa colectie de ochi rotunziti a mirare vazuta vreodata.
Si dorul de hoinareala trezit in fiecare de cate-o dupa-amiaza ce miroase a toamna, in goana salbatica de cai nebuni de dragul libertatii, copite improscand pamantul reavan, o goana fara sfarsit si fara inceput, colorata ruginiu. ... vantul, acelasi vant indulcit de raza soarelui intarziat, mangaie obrajii usor scobiti, genele arcuite pudic deasupra ochilor imensi si gura intredeschisa soptind cuvinte inabusite, la capac, descoperite din cand in cand sa nu dea in foc.
Iar privirea...privirea mina de aur descoperita din intamplare pe o planeta straina.
Cu trupul invesmantat in haine obisnuite, cinstite, care au vazut multe la viata lor, si care nu se mai plang de nimic.....suntem doar oameni, stiu.Cand si cand, iti lumineaza fatza un zambet putin sfios, rusinat si ostenit parca de o munca facuta doar de cativa, si inteleasa de mai putini.
Mereu, mereu vorbesti direct, ca la un subiect inceput din-nainte, in timp ce raspunsurile curg lin, firesc..uneori cu indarjiri bruste, in vorbe saltate spuse pana la capat, esti omul inafara legii, ce se ascunde in multime, si mangaie, alinta,alina sau taie.
Atunci te vad cu claritate, saltand in sha, limpezime impletita cu indarjire, si cu spaima nebuna de a nu fi aflat, in timp ce eu ma pomenesc fara veste dincolo.
Si iar imi lipesc fruntea de palmele vaduvite si jelesc de parca as fi pierdut pe cineva drag, foarte apropiat, fierbinte.
Apoi imi arunc privirea departe, inspir adanc, inghit nodul de fonta topita, incandescenta din gat,si-mi spun :,,fie ce-o fi!"..si nu stiu daca trebuie sa rad, dar stiu cu siguranta ca nu mai pot sa plang.....
...sunt doar la inmormantarea mea....
.... iar ca sa renasti, trebuie sa mori intai.....

cateodata

...urla cainii inainte de-a muri persoana, urla tare, prelung, ragusit.Au ei un simt..un fler cainesc de a simti moartea inainte.....da, simt izul funebru al terminarii dinainte de vreme, cu narile mintii deschise tare, cu botul urias de caine negru, cu privire umana si latze carunte, simt.
( moliciunea matasii)
..si-mi vine sa urlu, caci simt, sa urlu a epilog frant, cu margini neregulate.
(..gesturi parca filmate cu incetinitorul, slefuite migalos...)
...sa alerg disperata de colo-colo, cassandra muta, caci simt....
(senzatii ritmice, sacadate, cu pleoape stranse indaratnic, apoi larg deschise spre haul din oglinda ochilor din penumbra racoroasa....)
..iar lumea merge mai departe urmandu-si rostul ei firesc...
(buze muscate, rasfrante, inspir adanc.........)
..in fluviul imens.........
(nod fierbinte in gat, zvacnet, atingere, transfer..)
..in care anonimi se nasc si mor.....
(atat de ,,altfel" si totusi, cat de ,,unul"...)
Cu un gest aiurea, a lehamite sparta-n cioburi si recompusa....
(gesturi repezite, strigate frante, deloc in contratimp.......fredonand parca miscarile incastrate in noi...scancet)
..imi plec capul..ce folos ca simt?..parca pot schimba ceva.....poate, poate daca urlu, se sperie si nu mai vine.

eu scriu

..doar atat am...o fi mult, o fi putin?
..si nu cer altceva...o fi mult, o fi putin ?
Imi place sa silabisesc nume, sa-mi incant auzul si cerul gurii cu rostogolirea abrupta a consoanelor si cu prelingerea lina a vocalelor,in gura rotunjita moale, sa ma scald in consoane efervescente si sa alunec pe vocale unduioase.
Pe planeta rosie, cu trei sori, sunt vantul arid ce converseaza uneori doar cu el insusi.Sunt femeie si barbat la un loc, de asta-mi afund de cele mai multe ori adanc mainile in buzunarele sufletelor altora, pana la coate, intens, ritmic ca o acuplare flamanda.In acelasi timp, ma expun de-a dreptul indecent,intorcandu-mi ,,buzunarele" pe dos.
Si cotrobai indelung,in cautarea golului si plinului.Uneori alerg goala, unda rezonanta a shuierului pe dunele de nisip fierbinte, uscat, si ma opresc dintr-o data, cu silueta brusc ghebosata ca dupa o lovitura in stomac.Ma sperie, desi foarte rar las sa tasneasca spaima adanca ce mocneste in mine la vederea golului.
Pentru ca des, izvoare unduiesc din oftaturile prea-plinului.
Alteori, palmele mi se incalzesc la focul, mirat descoperit.....rar.Atunci imi prind obrajii-n maini, si le transfer caldura, oprind cu toata fiinta mea rasucita spre interior, intrebarile complicate...si ma deschid, carne din carnea altora spre carnea din carnea ta, doar celor simple.....
Nush' de ce, de la o vreme, ma bantuie imagini fugare in sprancene ridicate a mirare, in brazdele adanci ramase dupa mangaieri de noapte, in buzele incremenite a soapta, lovite brutal de cuvinte nedrepte.
..si iar sunetul telefonului...,,esti nebuna, vrei sa vezi sloiuri arzand?"
Eu rad infundat, cu fereala, de parca n-as fi simtit niciodata gheatza arzandu-mi sub talpi..............

cuvinte

Dupa amiaza unui gand molatic,cersit cu mana intinsa ,aiurea,a libertate coclita.In mine,adanc,zace teama....de prea mult,de vortex abisal,cuvinte invartejite,de prea multa foame de ireal,de prea mult ridicol imbracat frumos. Nu am indraznit sa cladesc vreodata colivii,desi e cel mai simplu lucru de facut .In care sa-i inchid pe cei ce sunt,doar cativa.Sau,daca m-am lasat (se)dusa de val, si am facut-o,mereu am lasat portita intredeschisa,sa nu ma inec in vinovatie.Traind pe planeta incertitudinilor,murmur cantec si taine adanci:mi-e teama de frane rupte si de lichid hidraulic rosietic picurat spasmodic din arterele constiintei. Mereu am simtit pasare,asemuind pasarile cu libertatea...si nu m-am inchis,si nu am inchis.Asa cum nu m-am aratat grozav de mirata la,, culpa comuna"......sanatos a fost sa dau vina pe mine,pentru toate care au un inteles dincolo de intelegere,si o cale a lor dincolo de calea fireasca.Mereu am ratat aterizarea,lasandu-i pe ceilalti sa aterizeze primii.....si nici macar nu mi-a parut rau.. Traim fiecare cate o eliberare la un moment dat....eu traiesc acum eliberarea cuvintelor ,desi,in ceatza condensata ce inca ma impresoara,se invart bezmetic vise ...iar eu inaintez cu mainile sus,in zvon de vanatoare,iar alicele infipte-n piept trezesc,mirosind frumos a toamna asezata,pamanteana,cuvinte deslusite cand si cand clar,ce ma imbraca in eternitate.

la miezul noptii

..ca zau nu mi-e frica...
Nici de respiratia sacadata ce umple dintr-o data spatiul dintre noi,nici de cele doua cuvinte spuse in soapta,nici de alte doua cuvinte postludiu musai barbatesc(,,dormi linistit")....
Ramane doar mireasma secsului ,inconfundabila...si amintirea zbaterii ritmice a sanului.Aiurea,in tramvai..
Iar eu ma caut,ma caut mereu in hainele adunate-n graba,si ma inchid in baie:,,Da,vin in 20 de minute,te rog ,ai rabdare ca apar imediat"..........
Cine sunt eu?....cateva fraze,o mie de cuvinte si-un suflet.
,,.....azi noapte am mers in fundul gradinii si am sapat o groapa,in care mi-am spus taina,apoi am acoperit-o bine cu pamant negru si mut. "
....si acum mi-e teama sa nu rasara de acolo un pom care vorbeste.
,,..cine i-a creeat pe oameni,cu atata stiinta,cu atata maiestrie.......cine sunt eu?...,,zeii",ai sa spui tu......dar toti oamenii pe care-i cunoastem -tu,eu- au fost zamisliti de altii......oameni ca si ei..... ...dupa cate vad,zeii stiu doar sa-i nimiceasca pe oameni..uneori chiar pe cei mai buni dintre ei..."
....din cauza asta,lui Pygmalion i s-a permis sa insufleteasca o piatra......
Doar texte,clisee,platitudini,banalitati........
,,stii... inainte de a gusta din pomul cunoasterii,Ea l-a iubit pe El ca pe un tata,ca pe o mama,o doica, un caine..Ea nu cunostea altfel de iubiri,decat cu sufletul.....apoi l-a iubit cu toata fiinta Ei,ca pe un barbat... "
..nu banuia ca dragostea e ca o boala de ficat,si ca nimeni nu scapa neatins din ea.
....umbrele noptii ma transforma intr-un vortex abisal,in care curg vorbe .....cu gura inchisa larg, strig:,,iti voi arata cuvintele mele,fara sa cer nimic in schimb,fara sa-ti cer in schimb pe ale tale,fara sa stiu ce faci sau ce gandesti..... daca gandesti intr-un fel sau altul.. ........... ma tem ca nu voi mai descoperi adevarurile...nici cu stiinta,nici cu cunoasterea,ci doar cu simtirea...dar in loc de inima mi-a crescut un burete.".....
...si acum beau toata ziua apa,doar doar m-oi sufoca la un moment dat.
....imposibilul Ei.....n-a gresit cu nimic,decat cu fapta..i-a aratat tulburarile sufletului,apoi ale simturilor.....a dus-o in lumea de flacari,a intins pumnul strans in care avea focul,si i-a dat sa muste din bucuria vietii..iar Ea s-a irosit in bratele si-n mintea Lui.....apoi ,El a plecat,lasand asupra Ei toate pacatele....reducand-o la starea de umbra.....
.....de atunci,a intrat si El in randul oamenilor,avand o umbra.

(discutie pe marginea cartii)

un inger esuat intr-o poveste

,,..cioc, cioc!..rasari si straluceste!" murmura la urechea mea glasul mangaietor, si palma freaca aspru obrazu-mi zbarcit.Imi intind aripile sifonate de freamatul somnului,pieptul tresalta intr-un oftat adanc (azi sunt iar inger?!?)........in oglinda imi privesc adanc, in pupila, zbaterea ingrijoratoare a licuricilor inghititi de cu seara........o sa fie o zi deoasebit de obositoare, ziua de inger, in care pretentiile celorlalti sunt atat de inalte, ca de pe acum ma dor cornitele si radacinile.Aripilor.
Stiu de la ce mi se trage, de la vina suprema de-a putea canta-n cuvinte durerea unui ardei pus la copt pe plita, de la tzipatul de bucurie al umbrei ce sa desprinde de stapan si se joaca nebuna pe carusel, si de la magia facuta in gluma, de-a insufleti neinsufletitele, si de a rosti nerostitele.Asa-mi trebuie!
Doar tu ma mai vezi redus la starea de inger, in timp ce-mi trantesc aspru pe tejghea sentimentele, iar dosul meu tremura ascuns in spatele lor.Si pentru ca tu ma vezi inger, imi trag zilnic penele din carne,si le lungesc pana se prefac in aripi prafuite,cu care ma falfai, pacalici in iluziile tale.In zbor lin, planat, cu ochii larg inchisi te caut pe bajbaite, ma scald in tine cu sete si foame de absolut, cu sete de femeie, de floare, de copil, de cer, de stele si de padure....apoi va iau frumos in insectarul meu, inima mea plina de ace.
..Si trag din nou cortina peste lumea mea tainica, sa simt pana data viitoare doar freamatul degetelor pe maneca realitatii.

nu stiu

...de fapt,stiu exact ziua,dar nu pot spune in ce moment te-ai strecurat, doar eu tin tot timpul usa sufletului inchisa, zau...
Pasesc agale, pierduta in desertul cotidian, pe strazi fara nume, iar tocurile mi se implanta cu sete, apoi se zmulg cu zgomot sec din asfaltul clicos.In umbra fiecarui zid tacut iti zaresc chipul, zabovesc si mangai putin nedumerita fiecare piatra rece si colturoasa in care zaci.Cat de durabili putem exista noi, eternii ziditi....si strigatul tau mut, ce prinde forma si culoarea iubirii ma face sa privesc inapoi la fiecare doi pasi.Simt rasuflarea grea si fierbinte din spate, si zidul flamand de dor muscandu-mi degetele pana la sange.
Ziduri inalte ...imi ranjesc mohorat in fatza doar ferestre prafuite, usi triste pana la scorojeala, clante sifonate de rugina Timpului...fatade seci,slinoase, izbitor de impersonale, inchisori de vii.
O soapta ca un troznet usor, si-un fosnet electrizant....umerii nostri s-au atins, iar eu am simtit c-am invins Timpul, stii bine.Ieri, azi, maine, peste 10 ani mari si grei, sau prelins, lungit, tarat prin gaura ingusta a unor trei minute.

Acum cine sta pe banca nimanui?Ea, cu ochii mari, pierduta.Asteapta sa vina Povestitorul, s-o ia in brate, s-o tina asa multa vreme si-atat......deodata, fata intrezareste o umbra sclipitoare ca un soare nordic in ceatza, care i se strecoara prin haine, isi potriveste ochiul in gaura mare din pieptul ei, apoi urechea sa-i auda murmurul, si-apoi gura fierbinte:..,,iubito, sa nu ne mai certam niciodata, imi place sa te am in mine, aproape...nu ma lua in seama, nu te tulbura, nu ti-e de niciun folos, sa fim mereu impreuna.Ce zici?"........fata-si ridica privirea spre umbra, si zari in ochii lui un zambet trist si un pic amar.....

Pe ziduri impersonale mangaiate cu durere urla din sangele meu dare si soapte ce te cheama..caci n-am spus niciodata, iubite...si n-ai spus niciodata,iubito......

moartea are intrebare?

..de parca eu i-as vizita doar noaptea.....
Trec zile in care-ti dau tarcoale foindu-ma tacit, iar tu iti traiesti fericirea marunta, culeasa galben, si astepti cu groaza noptile.Si cu nerabdare, ascusa-n spatele cuvintelor lama, spada,buchet si ploaie.Nopti albastre, sau de smoala, instelate gratis de licurici, in care te agati disperat de un singur vis, repetitiv, doar protagonistii sunt mereu altii.Sau figurantii?
Te amagesti infiorator de lucid ca as ciocani la usa, sau ca mi-as toci degetul prelung de stilet, sunand la sonerie....Hmm, fereastra cascata larg in arsita iernii si-n frigul verii ma cheama ca o poarta deschisa definitiv spre sufletul tau parjolit de dor...mi-a fost atat de dor de tine, de ochii tai opaci in care fulgera cand si cand luminite, fiori de groaza, sau de placere..inca nu stiu, vad mereu doar reflexia stiletului meu acolo.
,,Imi spui o poveste?"intreb incet, si ma lungesc deasupra ta, din cap pana-n picioare, cu respiratia redusa la minim, de parca mi-ar fi frica sa nu te iau cu mine la un inspir profund.Apoi ramenem arsi de dor, eu cu urechea sudata de mijlocul pieptului tau, tu cu greutatea mea deasupra.Desi taci, aud povestile din gandul tau luminos, fara granite, din gandul tau intunecat, sfant ce se scurge din tine in mine.
Iti simt rasuflarea agonica, la un centimetru de gura mea, fac eforturi sisifice sa ma opresc brusc, nu pot sa iau acum in mine finalul povestii, finalul tau si-al meu.Iar tu te tragi inapoi speriat, luminile de avertizare s-au aprins demult........trupurile noastre incandescente se zbat sa fie iar in straniul transfer de poveste....dar ne oprim la timp.
..... plec, si de data asta plec, du-te langa femeia ta, ei poti sa-i spui si altfel de povesti, adevarate,cernute prin filtrul buzelor si al constientei.Pe mine cheama-ma, ia-ma, du-ma, alina-ma,alinta-ma, ia-mi dogoarea rea ce ma parjoleste, stinge-mi dorul, aprinde-mi frumosul, mangaie-ma, invarte-ma, ameteste-ma, canta-mi, descanta-mi, strange-ma, saruta-ma, iubeste-ma.....in fiecare noapte cu povestea visului etern.
Orice ai face, pe peretele de deasupra patului scrijelesti banal,,o iubire",uitandu-te trist la pletele blonde ale femeii din patul tau.
Doar numele meu nu trebuie scrijelit acolo, durabil pana la o noua zugravire....sau pana la o noua iubire.Pentru ca numele meu iti arde in fiecare noapte pana la incandescenta sufletul: sunt moartea ta.Ma voi intoarce, stii bine, doar ne e atat de dor unul de altul.

tastez

Imi port trupul, ochiul si gandul pe malul marii.Un pescar ce-mi aminteste de soare sau de gerul pustiului, cu gat puternic si maini uscative se lupta cu coloanele inalte, rotunde, uriase din care-si castiga existenta. ..iar eu mangai cu privirea lent, apasat, zidul opac, miscator si lichid.O simt vie, palpitand, imprastiindu-se intr-o ceata aburinda si adunandu-se la loc, lichid si in acelasi timp surprinzator de compact. Cand si cand, un pescarus ma ia in zbor si-mi arata Poarta.Iar buzele mele de lava fierbinte se lipesc de intrand si sorb toate secretele senine, neomenesti.In timp ce marea-mi atarna de gat salbe puternice, serpesti, de spuma, unindu-se, amestecandu-se cu mine asa, ca din intamplare. Printre pleoapele intredeschise filtrez albastrul, albul si secretele.Astfel, ca din intamplare(desi, ah, coincidentele astea..)zaresc Pescuitorul de perle, fara varsta, ce-si desarta recolta in poala mea, o mie de perle rotunde, perfecte, translucide.Ma acopar cu ele, imi impodobesc sanii cu forma lor, mi le rasfir printre cele zece degete de la maini;iar perlele imi soptesc o mie de povesti nespuse pana acum. Pescuitorul ma priveste flamand, cu sclipiri adanci, lame si scantei, de jos in sus, ce ma ard din interior. Mainile lui zabovesc indelung pe trupul meu brusc si efemer imbogatit, apoi se framanta neputincioase, vazandu-si comoara risipita intr-o alunecare nesfarsita.Caci perlele sunt doar lacrimi rotunde, perfecte, translucide si sarate...... mohorate, tremuratoare si impovarate.
Trei minute poate fi foarte mult, atunci cand intr-un banal vis, lacrimile se pot preface in perle. Pescarul ma priveste mirat, si-mi sopteste ragusit in timp ce marea uruie amenintator in jurul nostru: ,,ai vazut Poarta, te-ai facut Scara pe treptele Timpului, ai simtit Perlele, ai avut Visul.."
Un nor orbitor de alb intuneca pentru o clipa lumina zilei, iar eu cad in picaj prin cercul dur si straveziu al realitatii, izbita dureros de greutatea gri, unsuroasa a starii de trezie, gafai sacadat ca dupa o apnee prelunga si-mi privesc cu uimire mainile.

azi

...azi traiesc ,,azi",putin obosita,intr-o tacere apasatoare,cu nori coborati si aramii,arcuiti si mulatzi pe bolta dusmanoasa,casanta. ....azi e ,,azi",cu ochi opaci,voalati si incerti,cu pumn in gura inabusind scancetul de neputinta. ..azi am inteles ce-i si cu iubirea asta...de cate feluri este ..e iubire de muma,de casa,de copil, de tara,de frate...iubire de muma,in care te macina dulce ca o neputinta flamanda,ca un porumb fiert aburind,si ca un zambet vinovat uitat ,pe care-l simti adanc fara sa tresari. ...iubirea de copil e o iubire in care te macina dulce ca o neputinta flamanda,ca o ardere-n piept sufocanta de grija,ca o privire vioaie si zambet imbibat in vata de zahar roz,pe care-l simti adanc si nevinovat de uitare,fara sa tresari il cuprinzi cu ochii,cu fata ,cu bratele si cu sufletul. ..iubirea de casa e si ea o iubire in care te macini dulce,sa zbori departe sa cuprinzi zarile si apoi sa te intorci cu zambet vinovat,obosit,adanc,si-i simti pulsatia de nefiintza savant conceputa cu sudoare si truda.. ..eii,iubirea de tara...'tu-i...e si asta o o iubire,zau,care seamana cu un avion batran de lupta ce miroase a benzina arsa,si a fum,si a cocleala,ca si cuvantul ce-ti ramane pe limba cu acelasi gust...baltoace de ulei ars...dar ,recunosc,e si asta un fel de iubire. ..iubirea de frate e o iubire in care ,bineinteles,te macina dulcea pasare a departarii,aduni pernele si le arunci daparte intr-o batalie antologica ,o gheara de dor ce-ti racaie pieptul,ingroapa-ti uitarea . ..mai sunt destule iubiri,mda,iubirea de semenul tau,si de barbat,si de prieten,....pe astea poate am sa le descriu dupa ce-mi alung oftatul adanc,si dupa ce scormonesc prin rafturile intunecoase si adanci ale mintii mele,fara acel ,,off" natang ,prafuit,prelung si fierbinte. ...maine va fi senin,si nu voi mai fi stavilar impotriva ,nici macar impotriva mea.....poate voi putea privi in maine cu ochii senini,limpezi,in care benzile de metal galben cedeaza locul apelor clare

picuri

.............ma doare cuvantul si rugaciunea imi smulge lacrimi.Ma doare de ploaie in sufletul meu, simt picurii mii de brice ascutite sfasiindu-mi transparenta,caci sunt plamadita dupa chipul si asemanarea ta.Ma doare de poveste si ma doare de neputinta...dac-as putea sa te inchid in sfera mea,sa ocupam si sa umplem amandoi golul,apoi sa plamadesc din pantecul meu sterp o noua fiinta,tu si eu reuniti......a fost prorocit in negura timpului colcaitor ca,peste vremuri,candva in viitor,va apare O/Un.Si acel O/Un va fi un neant,alcatuit din lucruri mici si importante,si din lucruri mari si neimportante,neframantat din lut.Cu gura lui de neant,va slobozi asupra oamenilor fulgere galbene,orbitoare,aritmice..Si cand o rugaciune il va imbuna pe neant,vor curge valuri calde,perle ascunse,va imparti lumea in buni si ne-buni..Langa tine/mine nu exista acea viata molesitoare.Imi pui in gura perle,si-n ganduri vartejuri de lumina pura.Langa tine scripcarul nu oboseste niciodata,isi acordeaza mereu si mereu vioara,pentru o noua simfonie.Si-mi vine sa te iau,si sa te ascund undeva adanc in mine,neantul meu,sa nu se termine rugaciunea,sa ma regasesc mereu,in mine,in tine,alunecand,poticnindu-ma si ridicandu-ma mereu la fiecare pas..... ..dar astea-s chestii absurde,..hmm.., si atunci spune tu,trecatorule,daca stii adevarurile.....

cantecul de jale al unui extraterestru

Sunt aici pentru a ma hrani cu sentimente..altfel,nu prea-mi dau voie sa aterizez pe planeta asta;mi-am facut o pavaza din mine,pe care o dau jos aici,scaldandu-ma in sentimentele voastre prelucrate la foc mocnit. Uneori simt greutatile masive de plumb ale cate unuia,altuia... (..pentru ca nu ne potrivim,suntem infiorator de incantator de asemanator de excesivi,stralucim aiurea ca licuricii,a paguba,stiu). Imi permit sa-mi amintesc degetele inclestate pe rama de metal a sentimentelor voastre puse la pastrare,si mana mea facuta pumn dedesubt,albita de stransoare.Si iarasi eu ,lucid,agatat de firele de lumina ce strabat cand si cand intunericul inabusitor si sufocant din viata unuia,altuia...de notele picurate rar de melodia ce se izbeste pur de pietrele cenusii,roase ale lui....ale sufletului.Mda,aud cateodata de acest suflet la genul neutru,pe care cate unul,altu', il alinta trecandu-l la feminin:,,curva". Si iar notele ce se pulverizeaza ca un evantai de ceata sclipitoare,pe care-l prind din zbor,ajutandu-ma de gesturile mele uneori frante,dezarticulate,fara ritm,sacadate, libere,alteori stravechi si line. Pentru ca vin din negura timpului,din tinutul arid al intrebarilor eterne,al zborurilor inalte si al prabusirilor de spaima bezmetica si oarba......si-mi tarasc trupul intr-o foame continua de sentimente,pe care le iau de la voi,plin de mandrie,de sete de certitudini,cu nerabdare,triumf,umilinta,toate la un loc. Apoi ma ascund iar,sa nu se mai simta nimeni grozav de mic,idiot si neinsemnat,din cauza ca (intr-adevar,suntem infiorator,dar infiorator de incantator de asemanatori.....din cauza asta,stiu,ne respingem). http://www.youtube.com/watch?v=Mdc3o7wOwNA

iluzia puterii

Pentru un ,,tu" care asculta dincolo de usa bataile inimii,si care nu se lasa prins in capcana timpului si spatiului.Si pentru benzile de metal auriu din ochii nostri,pe care doar noi le vedem.Pentru tonul molesit,neputincios si fierbinte de la telefon, care-mi arde timpanul,si pentru vorba de sarpe ce se trecoara prin conductul meu auditiv,imi sarute pupila rotunda ca o luna plina,si mi se revarsa in toate cotloanele trupului . Si m-am razvratit de o mie de ori,si m-am abandonat a mia oara,mintii tale flamande......goala,ma privesc cu mirare in oglinda,si citesc pe mine semnele.Pentru tine mi-as prostitua sufletul,sa nu mai pleci,iar pe trup te-as lasa nu sa-mi pictezi,ci sa-mi scrijelesti poeme,pe care sa le sorbi apoi,litera cu litera,cu gura fierbinte de foame,din cap pana-n picioare.Iti umpli palmele uscate de dor cu greutatea sanilor mei,adulmeci...e drogul,clipa ta de nemurire,sete si foame de viata.Ma strangi in geamat nebun,furios,ai vrea sa ma zdrobesti si sa ma recompui la loc,ca-ntr-un puzzle existential...Lipesti atent urechea de pantecul meu,te confunzi cu pulsatiile din mine,intre-un stacatto linistitor.Pe unghiile mele au aparut semne ciudate,hieroglife pe care doar noi doi le intelegem,(stiu ca uneori stancile sunt calde,talazurile pot fi moi,spumoase, si eu pot fi pentru tine senzatia inceputului si sfarsitului)..... ........pe o banca,a nimanui,de pe strada nimanui,sta un om cu privire invaluitoare,insinuanta,compacta,speriind indragostitii care-si soptesc :,,in fiecare zi,acest om isi ( pe)trece clipele spunand povesti despre un vis,o fata,un balaur.....o cheama continuu pe ea,pe fata nimanui...."

povesti cu final neasteptat

· Te astept de ceva vreme;in penumbra camerei,respiratia mea pare agonica,de parca cineva ar fi vidat spatiul dintre noi.Te privesc in tacere,la panda,cu toate simturile in alerta;ma sperie oamenii care tac.Si-mi vine sa fug,si-mi vine sa stau....cum sa fug?Esti hrana mea,imi umpli cumva golul cascat al sufletului meu.O duc intr-o foame continua,te-as sorbi dintr-o data,sa-mi umplu toate celulele de tine.... ..ma mangai usor pe par;intunericul e strabatut de flash-uri si pocnete electrizante.Iti infasori pe fiecare deget cate o bucla,inlantuindu-te voit,conectandu-te prin miile de fire,legandu-te cu fiecare falanga mai tare de mine.La distanta milimetrica de obraz,cu gadil cald in ureche,gura ta-mi sopteste ca nu e facuta doar pentru vorbe;ma inebuneste apropierea,asteptarea,foamea,setea,apneea....si ma arunc flamanda asupra ta,cu limba mea te scald,iti sterg amarul vietii prelins pe buzele-ti uscate.Viata traita pana acum si aici mi se pierde intr-o ceata amnezica.Traiesc pentru clipa prezenta,pentru ochii tai stralucitori si salbatici care ma hipnotizeaza.Un alt eu iasa la suprafata,eu-l creat de tine; nu pot fi dura,fiindca esti prea mult eu,si prea putin tu.M-as aseza in genunchi in fata ta,sa-ti sorb aerul,cuvintele,sufletul.E ca o betie a gandurilor pe care o astept de-o vesnicie.In viata de zi cu zi traiesc intr -o lume anosta,vanitoasa si gaunoasa.Aici esti tu..si eu,in adancul tau. ..Azi toate -mi par ireal de stralucitoare,cu sclipiri ciudate si aura...lucrurile cele mai banale parca au o viata proprie,plutesc intr-o lumina noua,zugravita prin prisma fiorului din inima mea....traiesc,exist,rastignita pe trupul tau.......am scris povesti adevarate pentru tine,si le-am schimbat finalul celor existente deja : Frumoasa ta din vis,cuprinde in brate Bestia,ii ia sufletu-n palme si i-l incalzeste,arunca cu un gest hotarat coroana de ciulini,si-i impleteste din cositele ei o coroana,in timp ce-i descanta la ureche:,,Da-mi doamne putere in privire,in cuvinte si-n inima,sa-i stau de leac,de durere,de bucurie,de tristete,de boala,si la vreme de noapte,cand o fi luna mai plina,leaga-l de mine cu fir de matasa ,alunga-i gandul nebun,da-i sa bea cupa vorbelor din gura mea..fa-l sa ma simta a lui,pe el si in el.".....Bestia adormi in bratele ei,iar Frumoasa din vis sparse toate oglinzile,seca lacurile,intuneca zarile...cladi o lume doar pentru ei,o lume de basm,in care zice-se ca frumoasele nu viseaza printi calare pe cai albi,ci se indragostesc de balaurii lor.

cine sunt eu

· .......nu as putea sa fiu linistea sau tacerea,sunt altceva,fara nume.. Te-am pandit din padurea cu o mie de ochi,am zburat deasupra ta privindu-te mirata cum sapi groapa din pamantul moale..mi-am lipit curioasa urechea de gaura din pieptul tau...de partea cealalta tineai pudic,palaria,sa nu vad zarea prin tine. Apoi m-am prelins in toate ungherele celulelor tale obosite,te-am imbratisat cum nimeni nu te-a mai imbratisat pana acum,din interior .Cu bratele mele introduse in bratele tale,si picioarele mele naravase introduse de-a lungul picioarelor tale obosite...(ah,am sa te alerg eu,si ce-am sa te mai strang in brate)...si inima,si ficatul si toate organele mici si mari.Ti-am luat in interiorul gurii mele gura ta si ne-am sarutat ca un vulcan ce erupe brusc acolo,adanc,incandescent pana la autodistrugere. Prelinsa asa inauntrul tau,iti dau viata de care ai nevoie, viata mea putin nedumerita,fierbinte .Iar tu imi dai gandurile tale ce se muleaza perfect dincolo de usa,cand te aud soptind ca vrei sa ma vezi goala,frangandu-ma sub tine,ca vrei sa-mi vezi parul ravasit pe perna,sa-ti ingropi fata in el,filtrand lumea prin arama lui.Sau sa-mi astupi gura cu gura ta,si sa ne framantam in doi gandurile,sau,poate,sa nu gandim deloc.Sa nu ma mai acuzi ca te parjolesc galben,luminos,tandru,si ca te dizolvi nauc in fericire. Asta nu e liniste,nici tacere,e altceva,fara nume.
·

cadou

· ..o intrebare:,,ai zburat vreodata?"......de cele mai multe ori,noaptea,si uneori,si ziua in amiaza mare,dar n-am prea spus,sa fiu lasata in pace... M-ai luat de mana,mi-ai dat la o parte parul ud,iar degetele tale se incalcesc flamande intre suvitele de gorgona..apoi ti-ai acoperit ochii cu palmele mele,de frica sa nu te prefaci stana,iar eu am simtit zbaterea genelor pe linia vietii. (stiu ca ma salvez de mine acolo,in tine,stii) Zilnic pastram echilibrul instabil pe muchea de beton a realitatii,iar tu imi mangai parul si zgarii cerul incins cu degetele facute gheara,temandu-te sa ma privesti in ochi. De asta ,mi-ai adus in dar o oglinda.In ea cladim coloane stralucitoare de apa,langa care faci pe salvamarul,cu o siguranta care se indoaie flexibil ,iar cand se indreapta la loc,ma plezneste fara mila in obraz. ...in timp ce eu imi privesc in fuga fulgerul auriu din ochi,ce pulseaza ca o deznadejde lenta,intr-o privire noua,grea,zilnica,oglinda ranjeste spre mine .....tu ma tragi de mana spre ea,zicand ca e o apa,eu stiu ca e oglinda.......si totusi ma arunc,ce sa fac cu o stana de piatra? Ne-am pravalit inca o data amandoi ,suntem departe,la polul nord unde infloresc smochinii. ..iar eu imi ascund in continuare ochii,in timp ce tu ma privesti doar prin oglinda....tie ti-e teama sa nu te prefaci in stana,mie mi-e teama sa nu-mi vezi acolo undeva,in adancul ochilor unde se sparg cand si cand fulgere aurii,o teama scurta,amara,de animal haituit.

joc

... ..azi ne-am jucat cu dorul banal,sau banal,cu dorul.Doar azi,mi-ai privit cu sete renuntarea din ochi si mi-ai uns trupul cu namolul sarat de pe mal(desi mie-mi mirosea a beton),iar eu i-am lasat pe trecatori sa priveasca sculptura unui dor banal. ..si mi-am tarat pe tine trupul meu intr-un straniu transfer de iubire,am sorbit din vorbele tale scrise in palme,in mangaieri savante,respiratii sacadate,plamadeli framantate in graba.... Iti simt trepidatia nelinistita si flamanda a creatiei,in cuvintele muscate de jumatate.Aplecata deasupra ta,iti inlantui cu fiecare bucla degetele si ma pierd in ochii strabatuti de doua lame fierbinti,si in buzele stranse cu incapatanare. M-am simtit puternica pentru clipa pietrificata din mine,caci am intins mana si mana nu a trecut prin mine ca printr-un stalp de abur.Pentru ca stalpul de putere ce ne crucifica uneori e apa de ploaie,alteori e un abur straveziu ,iar alteori e beton savant amestecat. .. m-ai pietrificat cu dorul, banal,sau cu banalul dor dintr-un malaxor...si a fost cea mai frumoasa innemurire din viata mea. Ramane doar privirea de beton,cu banda de metal din ochi franta in unghiurile misterioase,prinzandu-ti fruntea si strangand-o intr-un cerc fierbinte si portocaliu.Si mainile tale cu urma sanilor intiparita acolo. ..Ah da,si statuia .

povestea unui Aleandor

Primele amintiri ale lui zac undeva adanc si departe,cand lumea in care traia ar fi trebuit sa fie perfecta:o familie.Desi fiecare copil are un inger pazitor,erau momente in care ingerul disparea,astfel copilul privea cu ochii mintii lumea lui sfaramata,neintelegand de ce se alege praful de scenariul lui perfect.Aleandor creste intr-o lume populata de fantasme ce se lupta cu ingerul;uneori biruie ingerul,dar,de cele mai multe ori,inving fantasmele.
Anotimpurile se succed pe banda rulanta,Aleandor exista si creste ca o buruiana tolerata pe sant,intre imaginea unui tata inexistent si a unei mame bolnave,ingrijit de bunici.Totusi,Aleandor stie sa stoarca din scenariul perdant stropi de bucurie si de fericire.Se refugiaza in lumea de vis a povestilor,cautand la nesfarsit speranta intre randurile cartilor.Aleandor creste,exista in continuare ca o buruiana tolerata pe acelasi etern sant,viata lui,curatat periodic de puhoaie apocaliptice,in care a simte de multe ori ca se pierde.Un astfel de puhoi il ia si-l duce intr-o alta parte de lume,unde Aleandor traieste un nou capitol al vietii lui,un capitol frumos,cu personaje pozitive si anotimpuri de vis.
Din cand in cand,ingerul il viziteaza si-i mangaie obrajii in somn,soptindu-i:,,Vezi,am avut grija sa te fac sa cunosti linistea..priveste-te,fa-ti planuri,implineste-le,traieste-te,asta o sa-ti umple sufletul de amintiri frumoase."
Aleandor se trezea diminetile cu bucurie-n priviri si rasul pe buze,isi trimite zbaterile rele-n zari,departe,musca din viata cu pofta,sanatos.Da ,au fost vremuri bune pentru Aleandor,ploi bogate pe sufletul lui insetat.Ceea ce-l definea pe Aleandor era o foame si o sete continua de iubire;era ca un vortex imens,ce exista doar pentru a absorbi iubire....Atunci cand i-a fost zmulsa brutal aceasta hrana vitala lui,lui Aleandor i-a impietrit o parte din suflet.
Nu-l mai viziteaza demult ingerul,ci doar fantasmele cu care se lupta.Si,uneori,rara,starea de vis care-l salva in copilarie.Timpul curge peste Aleandor...intr-o zi,descopera pe strada nimanui,magazinul de vise.Nimic nu i se pare mai potrivit pentru el,isi da seama c-a descoperit lumea perfecta.Acolo cumpara vise despre alte locuri,despre alti oameni,despre iubire,ura,furie,bucurie;nu trebuie decat sa plateasca cu doua-trei sentimente tastate-n pripa...uneori,la reduceri,poate plati chiar cu surogate de sentimente.Sta totusi departe de rafturile tixite pana sus cu vise.. s-ar putea prabusi peste el..de asta evita sa alcatuiasca imagini pereche,evita sa ia de aici un chip,de acolo un trup,de dincolo un gand.Se crede la adapost,desi se zvoneste prin lumea nimanui ca magazinul de vise te poate falimenta,te lasa cu punga goala.
Un vis anume,primit bonus,ca o momeala,il bantuie de-acum pe Aleandor:se facea ca un Personaj de basm,croit dupa masuri stas,i-a intrat in camarutele interioare.Strabate incapere dupa incapere,tot mai departe;in prima a stat si s-a odihnit,iar Aleandor si-a plimbat curiozitatea pe deasupra lui;in alta incapere,a dormit,iar Aleandor s-a aplecat deasupra lui,i-a ridicat pleoapele cu degetele si a incercat sa patrunda adanc in mintea Personajului,i-a respirat aerul,si-a stamparat sufletul cu linistea ce pogora pe ei.In ultima incapere,Personajul a inceput sa vorbeasca,iar Aleandor a devenit sclavul mintii lui.A gasit visul suprem,visul pereche.
..si se prind amandoi intr-un dans ametitor,se agata ca inecatii de prelungirile literelor,se rotesc,zboara,in dansul imbatator al spiritului.In sfarsit,Aleandor si-a implinit cautarea in lumea nimanui..(desi Personajul este invadat din cand in cand de teama,continua sa se roteasca intr-o simbioza de neoameni.Sunt doar in tara nimanui.Pana intr-o zi,cand........)

Nu sunt chirurg,ci doar un om robit lumii asteia,din care-mi extrag stropul meu de fericire.Am hotarat sa traiesc,,aici si acum",caci visul ingerului cu,,implineste-te,traieste-te" a luat sfarsit.Aici si acum,Aleandorul meu isi permite sa simta....intr-un masaj in care simti rotunjimea umerilor,fragezimea sanilor si gingasia pielii.Fara regrete,fara intrebari,in lumea noastra fara oglinzi.Mainile tale vrajite imi creeaza un spatiu bun,in care sufletul impietrit sa-si revina.Citesc o jertfa acolo,undeva ascunsa printre randurile tale....un tu si un eu cautandu-ne la infinit.Pe tine,doar pe tine vars din cupa gandului meu cu ambrozie,ce-ti invioreaza chipul,cu varful degetelor mele iti sterg gandurile negre si cuta dintre sprancene.
Pe banca nimanui te astept cu emotia-n gat si inima in brate,legata cu funda.E pentru tine;te sarut cum nu mi-am imaginat ca pot saruta vreodata,nu doar cu buzele,ci cu toata fiinta mea.
Mai spune-mi povesti.......

..................

Inchipuie-ti ca fredonez un cantec,pe diferite tonalitati,acelasi text:as putea,as putea ,as putea..:)...si mie-mi place,stii prea bine,sa ma pierd in lumea iluziilor,si m-ai facut sa zbor,si mai ales sa vibrez.Topeste-ti gheata,te rog...te rog.....si ..poftiti in vagoane,trenul spre tara iluziilor(hi hi,cred ca idealul meu de a calatori se reduce la tren)e la peronul sapte.Uite,e plin de supravietuitori..sau oportunisti?Pe scara,agatati in ultimul moment,stam noi.Peste mana mea facuta pumn,sta mana ta stransa ca o menghina.Stiu ca n-ai sa-mi dai drumul..:)Asa ca,hai sa luam impreuna lectii de supravietuire aici,stiu ca invat greu,dar apoi.....conduc bine.Nu insist sa aflu cine esti..esti iluzia mea,jocul meu virtual.Uneori ma privesc in oglinda,si-mi citesc de pe buze secretul.In coltul gurii am un zambet,ce stiu,cateodata ironic, la adresa mea ,,cea mai spectaculoasa revenire,doamnelor si domnilor"...odata ce mi-am creat portita spre tara iluziilor,e prea tentant sa n-o folosesc. Si nici nu vreau....pentru ca-mi place prea mult sa vibrez.Acum,n-as putea renunta la iluzia asta.....doar daca ma alungi cu shuturi .Atat de rar am revelatii,si atunci cand ma incanta cineva,nu pot sa-i intorc spatele.Intr-o lume permisiva,virtualul,esti chiar visul,iar acum am zis adevaruri spuse-n proza.