ultimul samaritean

Daca v-ati simtit asa vreodata.....
N-o sa ma linistesc niciodata,cand o sa aveti impresia asta,sa stiti ca atunci sunt tocmai buna de bagata in groapa....incerc la indemnul unei cunostinte sa scriu vesel,luminos,fara oftaturi mitraliate tzaca-tzaca din taste.Si nush' de ce ,nu-mi prea reuseste veselia,se ascunde pudica dupa sunetul sec de tzaca-tzaca.
Toata viata am folosit cuvintele ca pe ceva firesc,curgator,de la sine....acum,ca le vad adunate ca un manunchi de spice,stau si ma intreb:cat de mult definesc ele persoana (personajul)??
Uneori se tanguie infiorator,alteori lovesc cu viteza unghiulara (....:) ..),plutind uleios in mocirla putinelor adevaruri in care ne scufundam cand si cand,noi,persoane sau personaje.
,,Nu am timp>>"..(ba am ,dar nu pentru tine )
,,Nu mai pot" (ba pot,dar nu cum vrei tu )
,,Nu am dispozitie (ba am,dar pentru altceva)
,,Nu am rabdare (da-mi motive,si mi-o cultiv )
....pot continua la infinit.....dar ma iau la tranta cu visele arcuite sub clar de luna,le dau vreo doua strafulgerari de zori de zi crunte pana-si bat calcaiele in fata mea si stau drepti,cu mana la vipusca.....respir ceatza aducatoare de uitare,spiralata,invartejita vrej imprejurul realului banal,sau banalului real,si-mi incep ziua,ultimul samaritean al cuvintelor.