cateodata

...urla cainii inainte de-a muri persoana, urla tare, prelung, ragusit.Au ei un simt..un fler cainesc de a simti moartea inainte.....da, simt izul funebru al terminarii dinainte de vreme, cu narile mintii deschise tare, cu botul urias de caine negru, cu privire umana si latze carunte, simt.
( moliciunea matasii)
..si-mi vine sa urlu, caci simt, sa urlu a epilog frant, cu margini neregulate.
(..gesturi parca filmate cu incetinitorul, slefuite migalos...)
...sa alerg disperata de colo-colo, cassandra muta, caci simt....
(senzatii ritmice, sacadate, cu pleoape stranse indaratnic, apoi larg deschise spre haul din oglinda ochilor din penumbra racoroasa....)
..iar lumea merge mai departe urmandu-si rostul ei firesc...
(buze muscate, rasfrante, inspir adanc.........)
..in fluviul imens.........
(nod fierbinte in gat, zvacnet, atingere, transfer..)
..in care anonimi se nasc si mor.....
(atat de ,,altfel" si totusi, cat de ,,unul"...)
Cu un gest aiurea, a lehamite sparta-n cioburi si recompusa....
(gesturi repezite, strigate frante, deloc in contratimp.......fredonand parca miscarile incastrate in noi...scancet)
..imi plec capul..ce folos ca simt?..parca pot schimba ceva.....poate, poate daca urlu, se sperie si nu mai vine.