simplu

..pentru ca sunt un om simplu, draga....ma mai scarpin pe ici-colea atunci cand nu ma stiu privit, ma lupt din ce in ce mai rar cu demonii interiori, masor timpul doar pana la ziua de maine, in secunde fosnitoare ...
Privesc stelele de dupa umerii tai, in imbratisari fugare, si gandurile-mi zboara aiurea, ia-n te uita!Masor timpul in sarutari din ce in ce mai ostenite, in constelatii ce apar sau dispar in noaptea din spatele tau.
In timpul dintre cautarile si regasirile fierbinti.
In dizolvarile ritmice, periodice din bezna molesitoare.
Cand si cand, imi permit luxul de a alege evadarea in lumea tainica.A ta, a lui, a ei, a noastra.Si sa compar, uneori viul din lumea iluziei cu alteori mortul din lumea concretului.
In goana mea teribila dupa iluzii, am uitat sa masor timpul dupa stele, soare, umbra si saruturi...stiu, cateodata alegerile sunt atat de paguboase....o zi de maine se naste luminos din golgota zilei de azi?Lumea se schimba cu faptele noastre?...
.. oameni, oameni mari cu suflet putin ciobit, putin dur, putin frant, dar altfel corespunzator, care sa simta ceea ce spun, nu doar sa alerge dupa iluzii, preferand o eterna si ipotetic minunata zi de maine, calcand in picioare frumusetea si certitudinea unui azi perfect, strunjit rotund de secundele dilatate dintre.
Nimic nu e intamplator, suntem oameni simpli draga, te complici inutil stiu, iti place.Atunci cand te doare adanc te minti ca nu esti, desi stiu ....iti place.
Si-atunci aleg certitudini si timp masurat in rotirea cu scartz a boltei ceresti dintre doua saruturi tandru simtite in cortex.
Si-mi amintesc o vorba din batrani, ca nu 'jeaba a trait buna mea 90 de ani...pentru ca era un om simplu, draga, alegea mereu calea cea dreapta, si slanina si curechiul si..veti vedea indata.....se alegea pe ea.:).
Acum povestea din batrani:
Zice ca a murit nevasta unui tzaran, si era omul nostru necajit nevoie mare. O bocea:,,Au ai murit tu ,dar de ce?Nu ti-a fost bine?N-ai avut slanina-n pod?N-ai avut p.. cu nod?N-ai avut curechi in bute?N-ai avut cu cin' te .....?
Morala este evidenta.:)..cine alearga dupa iluzii, ramane fara ,,slanina" si fara ,,curechi".

condamnati la fericire

Cand ultimul acord se sparge de bolta inalta a cutiutei in care ne place sa ne zidim zilnic, in munca a 4 maini.
Iubesc..iubesc nu tandru, asezat, normal, clar sau solemn.Iubesc asa, cu ras si plans, nebuneste, neinteresant, fara romantism, caraghios, ca un genunchi itzit brusc prin despicatura rasei unei calugarite batrane.
In scrashnet de scaune taraite de podele, final de act, liniste efemera inselatoare.Cum as putea iubi altfel decat dand cu tifla?
(Ca un Fat-Frumos cu cosh in frunte, de sub care steaua se zbate zilnic sa rasara.Ca un Popeye caschetarul, ce-si rumega in coltul buzei ideile, nu pipa.Sau ca Brutus ce se agatza de cutit, infipt mandru in atriile oricui se vrea strapuns, masurand cati decilitri de sange s-au mai scurs...:D.)
Si iar iubesc pret de-o secunda in amurgurile liliachii si-n aerul tare si inmiresmat al noptii careeste.
Cu maini flamande ce mangaie parul valuri potolite de-o parte si de alta a fetzei, ocrotind taine fierbinti.
Cu colturi de gura atarnand in jos, ca doua brazde arate negru, fertil, si ochi intunecati fara nicio sclipire aurie.
Iubesc cifra doi.....si astept parca in fiece minut sa sune impuscatura unei arme cu amortizor, oase zdrobite de prea mult, muschi tescuiti de prea greu.
Ei, iubirea asta.....
Iubesc cifra doi...inseamna ca iubesc dublu, dual, indoit, sau doar injumatatit?:)

critica care ma lasa rece

..desi, daca tot scriu..stiti ce spun psihologii:,,Daca spui ,,da" inseamna ca este ,,nu", si viceversa.:)
La mine este limpede:cand spun ,,da"inseamna ca ,,da, imi pasa, voi tine cont de asta", si cand spun ,,nu, nu ma intereseaza", apoi inseamna ca mi se chiar rupe-n ....alea alea.
Si totusi, sunt luata la purecat, disecat si tratat pe marginea mintii umane femeiesti.Sau as putea lasa doar ,,mintii femeiesti", si sa renunt la ,,umane"?...hmm.Deci, cand sunt luata la ,,cine esti tu, oare?"(mirat,contemplativo-oripilos), atunci mi se rupe, caci sunt ceea ce sunt si sunt asa cum ma vezi.Mai buna de atat nu pot fi, nu atac gratuit, dar ripostez din plin..mda, nu sunt atat de buna incat sa-mi intorc celalalt obraz, oare o fi trist ca n-am mustrari de constiinta apropo de asta?
,,Valoare mea, valoare mea", suna ca-ntr-o manea, ieftina si grea, culmea egoismului canta in mine, nu vreau sa par ceea ce nu-s, stiu, uneori fulgerele globulare-s atat de imprevizibile....

,,ma intreb, (din ce in ce mai rar, bagseama)de ce mi-e impietrit sufletul?...nu-mi plec urechea la rautati, strivesc orice sambure de invidie, ca mama a zis ca e boala grea, nu uit sa multumesc si am iertat de multe ori...dar....poate stiu unde gresesc, si uneori e inutil sa recunosc, dau mana celor care nu-mi iau tot bratul, cu siguranta nu intorc celalalt obraz, ascund ceea ce trebuie ascuns, nu ma mai mira nimic, mint atunci cand trebuie, nu sunt dreapta intotdeauna, recunosc;ce e sufletul?Caldura din el?Iubesc cu discernamant si-mi caut caldura incontinuu(chiar si sub alte cearsafuri), suparare datorita adevarului?Ce-i adevarul?Dar jumatate de adevar cum se numeste?Continui sa ma iubesc pe mine, pentru ca nu stiu daca cel de langa mine o mai face, amintirile frumoase-s departe........."

Cu asta am inceput undeva niste scrieri..iar prietenii stiu de ce.Si cum la mine nimic nu este intamplator, am zis mai sus ceva esential:,,prietenii".Daca nu as avea bun simt in mine, exact atat cat trebuie ca sa supravietuiesc, nu as putea fi constienta de existenta lor.

Cacofonia din titlu este deliberata.

ultimul samaritean

Daca v-ati simtit asa vreodata.....
N-o sa ma linistesc niciodata,cand o sa aveti impresia asta,sa stiti ca atunci sunt tocmai buna de bagata in groapa....incerc la indemnul unei cunostinte sa scriu vesel,luminos,fara oftaturi mitraliate tzaca-tzaca din taste.Si nush' de ce ,nu-mi prea reuseste veselia,se ascunde pudica dupa sunetul sec de tzaca-tzaca.
Toata viata am folosit cuvintele ca pe ceva firesc,curgator,de la sine....acum,ca le vad adunate ca un manunchi de spice,stau si ma intreb:cat de mult definesc ele persoana (personajul)??
Uneori se tanguie infiorator,alteori lovesc cu viteza unghiulara (....:) ..),plutind uleios in mocirla putinelor adevaruri in care ne scufundam cand si cand,noi,persoane sau personaje.
,,Nu am timp>>"..(ba am ,dar nu pentru tine )
,,Nu mai pot" (ba pot,dar nu cum vrei tu )
,,Nu am dispozitie (ba am,dar pentru altceva)
,,Nu am rabdare (da-mi motive,si mi-o cultiv )
....pot continua la infinit.....dar ma iau la tranta cu visele arcuite sub clar de luna,le dau vreo doua strafulgerari de zori de zi crunte pana-si bat calcaiele in fata mea si stau drepti,cu mana la vipusca.....respir ceatza aducatoare de uitare,spiralata,invartejita vrej imprejurul realului banal,sau banalului real,si-mi incep ziua,ultimul samaritean al cuvintelor.

luni

Un nou inceput, serios, clatinat parca in joaca de pale de vant aspru cand si cand, oglindit in cea mai frumoasa colectie de ochi rotunziti a mirare vazuta vreodata.
Si dorul de hoinareala trezit in fiecare de cate-o dupa-amiaza ce miroase a toamna, in goana salbatica de cai nebuni de dragul libertatii, copite improscand pamantul reavan, o goana fara sfarsit si fara inceput, colorata ruginiu. ... vantul, acelasi vant indulcit de raza soarelui intarziat, mangaie obrajii usor scobiti, genele arcuite pudic deasupra ochilor imensi si gura intredeschisa soptind cuvinte inabusite, la capac, descoperite din cand in cand sa nu dea in foc.
Iar privirea...privirea mina de aur descoperita din intamplare pe o planeta straina.
Cu trupul invesmantat in haine obisnuite, cinstite, care au vazut multe la viata lor, si care nu se mai plang de nimic.....suntem doar oameni, stiu.Cand si cand, iti lumineaza fatza un zambet putin sfios, rusinat si ostenit parca de o munca facuta doar de cativa, si inteleasa de mai putini.
Mereu, mereu vorbesti direct, ca la un subiect inceput din-nainte, in timp ce raspunsurile curg lin, firesc..uneori cu indarjiri bruste, in vorbe saltate spuse pana la capat, esti omul inafara legii, ce se ascunde in multime, si mangaie, alinta,alina sau taie.
Atunci te vad cu claritate, saltand in sha, limpezime impletita cu indarjire, si cu spaima nebuna de a nu fi aflat, in timp ce eu ma pomenesc fara veste dincolo.
Si iar imi lipesc fruntea de palmele vaduvite si jelesc de parca as fi pierdut pe cineva drag, foarte apropiat, fierbinte.
Apoi imi arunc privirea departe, inspir adanc, inghit nodul de fonta topita, incandescenta din gat,si-mi spun :,,fie ce-o fi!"..si nu stiu daca trebuie sa rad, dar stiu cu siguranta ca nu mai pot sa plang.....
...sunt doar la inmormantarea mea....
.... iar ca sa renasti, trebuie sa mori intai.....

cateodata

...urla cainii inainte de-a muri persoana, urla tare, prelung, ragusit.Au ei un simt..un fler cainesc de a simti moartea inainte.....da, simt izul funebru al terminarii dinainte de vreme, cu narile mintii deschise tare, cu botul urias de caine negru, cu privire umana si latze carunte, simt.
( moliciunea matasii)
..si-mi vine sa urlu, caci simt, sa urlu a epilog frant, cu margini neregulate.
(..gesturi parca filmate cu incetinitorul, slefuite migalos...)
...sa alerg disperata de colo-colo, cassandra muta, caci simt....
(senzatii ritmice, sacadate, cu pleoape stranse indaratnic, apoi larg deschise spre haul din oglinda ochilor din penumbra racoroasa....)
..iar lumea merge mai departe urmandu-si rostul ei firesc...
(buze muscate, rasfrante, inspir adanc.........)
..in fluviul imens.........
(nod fierbinte in gat, zvacnet, atingere, transfer..)
..in care anonimi se nasc si mor.....
(atat de ,,altfel" si totusi, cat de ,,unul"...)
Cu un gest aiurea, a lehamite sparta-n cioburi si recompusa....
(gesturi repezite, strigate frante, deloc in contratimp.......fredonand parca miscarile incastrate in noi...scancet)
..imi plec capul..ce folos ca simt?..parca pot schimba ceva.....poate, poate daca urlu, se sperie si nu mai vine.