luni

Un nou inceput, serios, clatinat parca in joaca de pale de vant aspru cand si cand, oglindit in cea mai frumoasa colectie de ochi rotunziti a mirare vazuta vreodata.
Si dorul de hoinareala trezit in fiecare de cate-o dupa-amiaza ce miroase a toamna, in goana salbatica de cai nebuni de dragul libertatii, copite improscand pamantul reavan, o goana fara sfarsit si fara inceput, colorata ruginiu. ... vantul, acelasi vant indulcit de raza soarelui intarziat, mangaie obrajii usor scobiti, genele arcuite pudic deasupra ochilor imensi si gura intredeschisa soptind cuvinte inabusite, la capac, descoperite din cand in cand sa nu dea in foc.
Iar privirea...privirea mina de aur descoperita din intamplare pe o planeta straina.
Cu trupul invesmantat in haine obisnuite, cinstite, care au vazut multe la viata lor, si care nu se mai plang de nimic.....suntem doar oameni, stiu.Cand si cand, iti lumineaza fatza un zambet putin sfios, rusinat si ostenit parca de o munca facuta doar de cativa, si inteleasa de mai putini.
Mereu, mereu vorbesti direct, ca la un subiect inceput din-nainte, in timp ce raspunsurile curg lin, firesc..uneori cu indarjiri bruste, in vorbe saltate spuse pana la capat, esti omul inafara legii, ce se ascunde in multime, si mangaie, alinta,alina sau taie.
Atunci te vad cu claritate, saltand in sha, limpezime impletita cu indarjire, si cu spaima nebuna de a nu fi aflat, in timp ce eu ma pomenesc fara veste dincolo.
Si iar imi lipesc fruntea de palmele vaduvite si jelesc de parca as fi pierdut pe cineva drag, foarte apropiat, fierbinte.
Apoi imi arunc privirea departe, inspir adanc, inghit nodul de fonta topita, incandescenta din gat,si-mi spun :,,fie ce-o fi!"..si nu stiu daca trebuie sa rad, dar stiu cu siguranta ca nu mai pot sa plang.....
...sunt doar la inmormantarea mea....
.... iar ca sa renasti, trebuie sa mori intai.....