Zorii murdari anuntau o zi joasa, mohorata, imbibata melancolic cand si cand de ploi scurte. In statia de autobuz stam in asteptarea eternului happy-end propriu.
O fata imbracata subtirel, cu o umbrelutza rosie in mana, sta de ceva vreme, muscand un colt de gura lasat; rotind absenta manerul umbrelei, un semn de intrebare rasturnat. Balti cu margini dantelate si curcubee cleioase, lalai, se impart in doua sub rotile strazii.Valuri minuscule se preling si pupa sabotii fetei Cu un tresarit abia vizibil, fata isi scoate un sabot si-si moaie varful degetelor in apa murdara. (un zambet tandru isi ia zborul de pe buzele-mi inghetzate)
Ma zgribulesc, privind cu recunostinta pantofii calzi, si degetele mele multumite din-launtrul lor. Pomii isi scutura stropii in vajait sumbru, scriind cu hieroglife pe acoperisul fetei.
De umbrela rosie se apropie in goana o silueta ce priveste parca in sine.
Acum sub umbrela sunt doua siluete putin zgribulite, putin aduse de spate una deasupra celeilalte, nu ocrotitor, ci devorator.
La orele amiezii canicula alunga fiinte intelepte. Doar cativa, in transa parca, se preling pe la baza cladirilor-furnal.
In statie, fiinte cu ochi bulbucati, buze crapate de sete si ganduri lichefiate asteapta autobuzul. Ecranul digital din Centru arata data, indeamna conducatorii la condus atent,si temperatura:38 grade. Ma hotarasc si eu sa conduc atent, si ma plasez strategic sub o copertina minuscula, impreuna cu alti patru intelepti, ce au hotarat sa-si conduca atent mersul celulelor din organism.
In aerul miscator din zarea de foc isi face aparitia o fata cu o umbrela rosie, rotind usor, in joaca toropita, manerul-semn de intrebare rasturnat al umbrelei.Se pregateste sa strabata Marele Desert de Asfalt. Oamenii se invioreaza brusc,privind silueta ca o lama calita la focul amiezii,ce se apropie de fata.
Acum sub umbrela sunt doua siluete putin transpirate, putin aduse de spate una deasupra celeilalte, nu ocrotitor, ci devorator.
sâmbătă, 12 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
