nu stiu

...de fapt,stiu exact ziua,dar nu pot spune in ce moment te-ai strecurat, doar eu tin tot timpul usa sufletului inchisa, zau...
Pasesc agale, pierduta in desertul cotidian, pe strazi fara nume, iar tocurile mi se implanta cu sete, apoi se zmulg cu zgomot sec din asfaltul clicos.In umbra fiecarui zid tacut iti zaresc chipul, zabovesc si mangai putin nedumerita fiecare piatra rece si colturoasa in care zaci.Cat de durabili putem exista noi, eternii ziditi....si strigatul tau mut, ce prinde forma si culoarea iubirii ma face sa privesc inapoi la fiecare doi pasi.Simt rasuflarea grea si fierbinte din spate, si zidul flamand de dor muscandu-mi degetele pana la sange.
Ziduri inalte ...imi ranjesc mohorat in fatza doar ferestre prafuite, usi triste pana la scorojeala, clante sifonate de rugina Timpului...fatade seci,slinoase, izbitor de impersonale, inchisori de vii.
O soapta ca un troznet usor, si-un fosnet electrizant....umerii nostri s-au atins, iar eu am simtit c-am invins Timpul, stii bine.Ieri, azi, maine, peste 10 ani mari si grei, sau prelins, lungit, tarat prin gaura ingusta a unor trei minute.

Acum cine sta pe banca nimanui?Ea, cu ochii mari, pierduta.Asteapta sa vina Povestitorul, s-o ia in brate, s-o tina asa multa vreme si-atat......deodata, fata intrezareste o umbra sclipitoare ca un soare nordic in ceatza, care i se strecoara prin haine, isi potriveste ochiul in gaura mare din pieptul ei, apoi urechea sa-i auda murmurul, si-apoi gura fierbinte:..,,iubito, sa nu ne mai certam niciodata, imi place sa te am in mine, aproape...nu ma lua in seama, nu te tulbura, nu ti-e de niciun folos, sa fim mereu impreuna.Ce zici?"........fata-si ridica privirea spre umbra, si zari in ochii lui un zambet trist si un pic amar.....

Pe ziduri impersonale mangaiate cu durere urla din sangele meu dare si soapte ce te cheama..caci n-am spus niciodata, iubite...si n-ai spus niciodata,iubito......