duminică, 9 august 2009
..................
Inchipuie-ti ca fredonez un cantec,pe diferite tonalitati,acelasi text:as putea,as putea ,as putea..:)...si mie-mi place,stii prea bine,sa ma pierd in lumea iluziilor,si m-ai facut sa zbor,si mai ales sa vibrez.Topeste-ti gheata,te rog...te rog.....si ..poftiti in vagoane,trenul spre tara iluziilor(hi hi,cred ca idealul meu de a calatori se reduce la tren)e la peronul sapte.Uite,e plin de supravietuitori..sau oportunisti?Pe scara,agatati in ultimul moment,stam noi.Peste mana mea facuta pumn,sta mana ta stransa ca o menghina.Stiu ca n-ai sa-mi dai drumul..:)Asa ca,hai sa luam impreuna lectii de supravietuire aici,stiu ca invat greu,dar apoi.....conduc bine.Nu insist sa aflu cine esti..esti iluzia mea,jocul meu virtual.Uneori ma privesc in oglinda,si-mi citesc de pe buze secretul.In coltul gurii am un zambet,ce stiu,cateodata ironic, la adresa mea ,,cea mai spectaculoasa revenire,doamnelor si domnilor"...odata ce mi-am creat portita spre tara iluziilor,e prea tentant sa n-o folosesc. Si nici nu vreau....pentru ca-mi place prea mult sa vibrez.Acum,n-as putea renunta la iluzia asta.....doar daca ma alungi cu shuturi .Atat de rar am revelatii,si atunci cand ma incanta cineva,nu pot sa-i intorc spatele.Intr-o lume permisiva,virtualul,esti chiar visul,iar acum am zis adevaruri spuse-n proza.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Nu stiu ce se intampla cu oglinda asta. De ce parca reflectia imi apartine.
RăspundețiȘtergereSti doar ca fuga de realitate este pe cat de sanatoasa pe atata de nociva. Nu-ti face griji asupra virtualului. Poate ca acolo te vei regsi, desi ma indoiesc. Dar toti suntem la fel.
Nu stiu ce te facce sa fugi in acest virtual dar mi-ar placea sa aflu. Restul este probabil notat intr-o anamneza personala scrisa la nastere.
Repet: Atat de rar am revelatii,si atunci cand ma incanta cineva,nu pot sa-i intorc spatele...
Gasesc emotionant ce scri si parca in disimularea prospetimii cu care scri stau noduri de lacrimi in gat. Ori ma insel.
dan
RăspundețiȘtergerein mod normal n-ar trebui sa-mi fie jena cu ceea ce-am facut(scris)candva
dar azi am recitit textele astea,si imi venea sa intru in pamant: cata expunere ,cata indecenta a trairilor....
cuvintele au mare putere,de cele mai multe ori reflecta realia..impletita cu visul,virtualul
si da,cu doua-trei lacrimi