scrisoare

,,Draga mea, iti trimit vesti de departe.Scriu de cateva ore bune si arunc, nimic nu mi se pare potrivit pentru tine.Vederea mi se incetosheaza cand si cand, si nu stiu de ce: sa fie multitudinea gandurilor, sau carpa unsuroasa pe care o folosesc la stersul armei si al ochelarilor? Imi lustruiesc arma cu atentie, apoi ochelarii mei cu dioptrii mari (stii..cei de care radeai cand ne sarutam.... iti apasau pleoapa stanga, doar cea stanga).Si ma tem.Ma tem sa nu te izbeasca vorbele mele reci, tari ,cu viteza de glonte.
In ultimul timp circula mai greu vestile aici, pe front.Toti se ascund si-si jelesc mortii ramasi acasa.II vezi ratacind in noapte cu cate un petic de hartie in mana, obrajii scrijeliti cu dare de lacrimi si privirile goale.
Aici, in tinutul celor fara chip, este foamete mare.Nimeni nu mai ofera nimic gratis. Pentru o bucata de paine trebuie sa-ti vinzi bocancii, trupul, sufletul, si-apoi s-o iei de la capat.
Cei mai disperati, cei care nu mai au nimic, isi vand trecutul.
Aparent, nu-i afecteaza acest fapt, desi eu vad.Pe zi ce trece statura li se incovoaie, si parca se micsoreaza, topindu-se de pe picioare ca de-o boala grea..Se imputineaza, faramitzandu-se ,absorbiti de neant..Si nimeni nu-i vede.Doar dimineata, la apel, aud nume strigate, apoi fatidicul:,,disparut"....(desi nici in aceasta noapte nu s-a tras..)
Draga mea, eu sunt inca destul de bine.Din painea gandurilor tale imi alcatuiesc festinul ce imi tine trupul, sufletul si bocancii intacti.Nu stiu pana cand...dar sa stai linistita:nu-mi voi vinde trecutul niciodata, cum as putea exista fara amintirea ta?
Sper sa se schimbe ceva in situatia de aici..pana atunci,te sarut cu drag,al tau....M."

un soldat anonim